Istoria localităţii

Situat în regiunea de centru a Moldovei, comuna Cucuruzeni se aşterne pe ambele maluri ale rîuşorului Cogîlnic, la întorlocarea a trei văi, care în decursul veacurilor a fost inundat în repetate rînduri. Primii oameni, care poposind pe aceste meleaguri, au hotărît să fondeze aici o aşezare umană, au venit după cucerirea Daciei lui Decebal în a. 106 d. Hr. de către legiunile Imperiului Roman sub conducerea împăratului Traian.

Fiind oameni cu modul de viaţă profund sedentar, ei se pregăteau să locuiască aici toată viaţa. Din aceste considerente, oamenii făceau case spaţioase, diferite acareturi pe lîngă case, însuşeau pămînturile din jurul satului, arînd şi sămănînd, practicau meşteşugurile necesare în gospodăria sătească, mai ales olăritul. Obiectele care nu le puteau face meşterii locali erau aduse din oraşele Imperiului Roman. Negustorii aduceau diferite podoabe: cercei, mărgele, broşe, haine, încălţăminte, vase cu ulei, etc. In relaţiile de comerţ foloseau moneda romană. Dezvoltarea vertiginoasă a satului a fost întreruptă de năvălirea hoardelor barbare ale hunilor, în a.376 e.n. cînd satul a fost prădat şi ars.

Războinicii nomazi au poposit pe aceste locuri de mai multe ori. Ei veneau aici tocmai din cîmpiile asiatice după pradă de război. Băştinaşii sedentari opuneau rezistenţă   veneticilor, care îşi îngropau morţii în cîmp pe locuri deschise, însemnînd mormintele cu movile mari de pămînt. La Cucuruzeni s-au păstrat 2 asemenea movile într-o Carte domnească, semnată de voievodul Vasile Lupu pe zia de 7 mai 1637 la Iaşi se spune:

 „Scriem Domniia Mea la sluga noastră la Harea din Vrejeani, dămu-ţi ştirea că Domniei Mele s-au jeluit Moga din Ciocîlteni, pre Parvana, zicîndu înnaintea Domniei Mele că-i împresoară ocina din sat din Căcărăzeani. Dirept aceia dac ai vedea cartea Domniei Mele, iar tu să strîngi oameni buni di prinprejiur şi să mergi la sat la Că(că)rezeani şi să alegiţi partea Mogăi din cîmpu şi din ţarina şi din fînat şi din vatra satului şi din tot vinitul cît să vă alege partea lui şi cît să vă vini partea lui, voi să o stîlpiţi, nemănuia să nu faţăriţi, ce cum veţi afla mai cu drept, acea să faceţi,iar cui va părea cu strînbol, el să vie să stea de faţi înaintea Domnii Mele”. Numirea localităţii, dacă dăm crezare amintirilor transmise pe cale orală din tată în fiu se trage de la un boier grec Cacarazos, care a avut aici moşie şi înainte de moarte a făcut Mănăstirii Vatoped de pe Sfîntul Munte.

Într-o mărturie hotarnică făcută de Gheorghe Cataragiu la 14 mai 1654 pentru moşia Brăviceni, e pomenit şi Căcărăzeni ca punct de hotar, izvodul de zestre din 11 februarie 1658, lăsată lui Todiraşcu de către tatăl său conţine 1/2 din acina Căcărăzeni. Cartea de judecată din iunie 1776 a lui Grigore Ghica Vodă face dreptate de a stăpîni moşia Căcărăzeni urmaşii lui Todiraşcu. La 9 martie 1798, Melinte Gherciu din Chiştelniţa împreună cu fraţii, surorile şi nepoţii săi vînd lui Mafiei Untilă părţile lor din moşia Căcărăzeni, în 1803 mai trăiau 31 de birmici răzeşi.

Satul Cocorozeni din ocolul Cîmpului avea două bisericuţe de lemn, construite în 1800 şi acoperite cu stuf,una din care Sava Bobeică o mută cu permisiunea Mitropoliei la Morozeni. Biserica în piatră a fost înălţată în 1862, lucrare la care a pus umărul şi boierul grec Cacarazos.

Mănăstirea Golia posedă la Cucuruzeni 3409 des. de pămînt. În 1873 moşia trecu în proprietatea Mănăstirii Vatoped de pe Sfîntul Munte, fiind arendată timp de 6 ani de către comerciantul din Chişinău, Constantin Ciorbogioglo cu o plată de 9.000 ruble anual. Pînă în 1910 Mănăstirea Vatoped repartiza anual şcolii parohiale din Cucuruzeni, fondată în 1866 cîte 720 ruble, şcoala era frecventată iniţial de 41 de băieţi şi o avea învăţătoare pe Domnica Captarencu.

Şcoala inferioară de agronomie, deschisă în 1893, timp de un secol a dus faima acestui sat. Renumitul savant rus V. Docuceaev făcu aici popas în 1898, documentîntu-se referitor la fertilitatea solurilor basarabene.

După unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, 252 de ţărani din Cucuruzeni sînt împroprietăriţi cu 943 ha de pămînt. Satul în 1923 avea 478 de ogrăzi, o gospodărie boierească, 3şcoli primare, o şcoală agricolă, 5 cîrciumi.

La 19 iulie 1937 Consiliul de Miniştri al Romîniei declară parcul din Cucuruzeni, cu o suprafaţă de 30 ha de vegetaţie de stepă veche, Parc Naţional ocrotit ca monument al naturii.

În toamna a. 1940 autorităţile sovietice au înregistrat în Cucuruzeni 1865 de locuitori, dintre care 1825 români basarabeni. Războiul a adus nenorociri de proporţii şi mai mari. În august 1944 satul Cucuruzeni a trecut de cîteva ori dintr-o mînă în alta. În vara anului 1944 s-a declarat mobilizare generală, peste o sută de plugari au fost aruncaţi în vîltoarea focului. Din lupte nu s-au întors acasă 27 de săteni. N-a ocolit satul foametea şi deportările. Din Cucuruzeni au fost ridicaţi în ţinutul Altai 21 de oameni.

Colhozul „Frunze”, specializat în tutunărit, sfeclă de zahăr, răsărită şi cereale, în pomicultură şi viticultură, acumulase către 1971 mijloace fixe în valoare de peste 2 mln. rub., construise şcoala medie, casă de cultură, ambulatoriu, farmacie, ospătărie, alte obiecte de menire social-culturală.

În august 2000 satul Cucuruzeni număra 2160 de locuitori (780 degospodării), ţăranii împroprietăriţi s-au asociat în SRL-uri, restul au creat gospodării ţărăneşti. Din anul 2003 s-au creat două SRL-uri. Şcoala medie s-a transformat în gimnaziu, activează căminul cultural, biblioteca, centrul de sănătate, farmacia, activează opt magazine cu mărfuri industriale şi alimentare.

Una din personalităţile născute în Cucuruzeni, Galina Vinaru (Precup), fostă redactor-şef al revistei pentru copii „Steluţa”-„Alunelul”, a fost inclusă în prestigioasa enciclopedie „Femei din Moldova” editată în 2000 la Chişinău.